Praful saharian


Știați că praful saharian nu este o binecuvântare, ci chiar o poluare radioactivă?
„Depunerile de praf în țara noastră vor putea fi observate în zonele și intervalele cu ploaie, cel mai probabil în noaptea de duminică spre luni  în regiunile vestice, nord-vestice și la munte, iar la începutul săptămânii viitoare și în restul țării”, anunță Institutul Național de Meteorologie. Din când în când auzim anunțuri de acest fel și de la reprezentanții Ministerului Mediului.
Dar nimic despre radioactivitatea prafului saharian contaminat cu Cesiu radioactiv, rezultat din experiențele făcute de francezi în Sahara, în anii 60.
Jocurile politice de putere au culminat cu aceste demonstrații de distrugere în masă, iar ele au efecte pe termene foarte mari. Timpii de înjumătățire a elementelor radioactive degajate de bombele nucleare sunt de sute și mii de ani, iar deșeurile din activitatea nucleară afectează zone tot mai întinse pe glob.
Cea mai mare parte din această moștenire radioactivă provine din instalațiile de producere a uraniului îmbogățit și a plutoniului (minele de uraniu, prelucrarea chimică a uraniului, îmbogățirea, fabricarea combustibilului și a țintelor, iradierea în reactor, separarea chimică a plutoniului). Deșeurile generate la extragerea plutoniului reprezintă 85% din radioactivitatea asociată producerii armamentului nuclear, 71 % din apele contaminate și 33 % din terenurile contaminate.

Activitățile de producere a armamentului nuclear au lăsat o moștenire de 1500 milioane metri cubi de ape contaminate (inclusive ape subterane) și 73 milioane metri cubi de solide contaminate.

Experimentele și armele nucleare ar trebui cu desăvârșire interzise, au urmări timp de milenii.